Ce este Catehismul ortodox?

Cînd vorbim despre credinţa creştină, înţelegem că aceasta este virtutea, adică puterea prin care primim ca adevăr neîndoielnic tot ce ne-a descoperit Dumnezeu şi ne învaţă Sfînta Biserică Ortodoxă pentru mintuirea noastră. Prin credintă cunoastem ceea ce nu putem vedea si adeverim ceea ce nădăjduim de la Dumnezeu, cum citim în Sfînta Scriptură : «Credinta este încredintarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor nevăzute» (Evrei XI, 1).

Cum, când şi de ce ne însemnam cu Sfânta Cruce?

Chiar dacă mergem la un restaurant, să nu ne fie ruşine să ne închinăm înainte de a gusta din bucate.

Semnul Sfintei Cruci se face corect astfel:

Unim degetul mare, cu cel arătător şi cel mijlociu, simbolizând Sfânta Treime;

Strângem celelalte două degete în palmă, simbolizând cele două firi ale Mântuitorului: Dumnezeu adevărat şi om adevărat;

Ducem cele trei degete la frunte, apoi spre mijlocul abdomenului, la umărul drept şi apoi la cel stâng;

În timp ce facem semnul Sfintei Cruci, putem spune „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!” sau „Doamne Iisuse Hristose, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul/păcătoasa!” ori, simplu: „Doamne miluieşte!”.

Iată o cale foarte simplă de a face o scurtă rugăciune oricând, în timpul unei zile.

Când să facem semnul Sfintei Cruci?

Atunci când ne simţim tulburaţi, ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci.

Nu ne aşezăm şi nu ne ridicăm de la masă fără a face semnul Sfintei Cruci. Chiar dacă mergem la un restaurant, să nu ne fie ruşine să ne închinăm, înainte de a gusta mâncarea.

Oricât de obosiţi am fi seara ori de grăbiţi dimineaţa, nu încheiem o zi şi nu începem alta fără semnul Sfintei Cruci.

În Biserică facem cruce ori de câte ori se face o referire la Sfânta Treime, la Mântuitorul Hristos, la Maica Domnului ori la un sfânt faţă de care avem evlavie.

Să facem semnul Sfintei Cruci în orice timp, ca să ne amintim de Domnul şi să primim harul Sfântului Duh.

De ce ne însemnăm cu Sfânta Cruce?

Facem semnul Sfintei Cruci, ca să dovedim prezenţa Domnului nostru în inimile noastre. Semnul Sfintei Cruci este important pentru că:

Ne aminteşte de suferinţa, răstignirea şi Învierea lui Hristos, pentru mântuirea noastră;

Ne aminteşte că suntem chemaţi să-I urmăm lui Hristos;

Ne ajută să îndurăm mai uşor durerile şi lipsurile, pentru Hristos;

Ne aduce înaintea minţii suferinţa lui Hristos pe Cruce;

Ne întăreşte în lupta cu puterile întunericului;

Ne va face părtaşi slavei lui Hristos, Care, la A doua Sa venire, va fi vestit de acest mântuitor semn.

De ce avem nevoie de îngeri păzitori?

Îngerii îi ajută pe oameni să înţeleagă realitatea eternă a lui Dumnezeu şi îi călăuzesc spre Împărăţia Cerurilor, fiind mijlocitori între Cer şi pământ. Având menirea de a-l ajuta pe om în efortul său de înduhovnicire a lumii pământeşti, îngerii au şi o calitate specifică: aceea de a fi simultan aproape de Dumnezeu şi aproape de om. Omul şi îngerul său conlucrează sub acelaşi „jug”, trag laolaltă acelaşi „atelaj”. Omul și îngerul său două fiinţe cu aceeaşi rădăcină, cu aceeaşi obârşie. Sunt două fiinţe şi un singur proiect.

Învăţătura despre sfinţii îngeri este cuprinsă atât în Sfânta Scriptură, cât şi în scrierile Sfinţilor părinţi, ale scriitorilor bisericeşti şi în cărţile de cult ale Bisericii noastre Ortodoxe, ceea ce arată rolul lor important în doctrina şi cultul creştin-ortodox.Comuniunea dintre îngeri şi oameni se realizează în Biserică. Ei ne ajută în procesul mântuirii, ne fac să cunoaştem voia lui Dumnezeu, revelându-L în acelaşi timp prin calitatea lor de fiinţe spirituale apropiate de Creator.

Însăşi numirea de înger arată menirea lor de slujitori ai lui Dumnezeu şi organe ale Providenţei. Sfântul Ioan Damaschin spune că îngerii „locuiesc în Cer şi au un singur lucru de făcut: să laude pe Dumnezeu şi să slujească voinţei Lui”. Ei îi ajută pe oameni să înţeleagă realitatea eternă a lui Dumnezeu, îi călăuzesc spre Împărăţia Cerurilor, fiind mijlocitori între El şi oameni. Ei duc rugăciunile noastre către Dumnezeu şi au menirea de a-l ajuta pe om în efortul său de înduhovnicire a lumii pământeşti.

De ce avem nevoie de asistenţa îngerului, când suntem, oricum, sub oblăduirea lui Dumnezeu?

Îngerii nu-L substituie pe Dumnezeu, ci Îl slujesc: sunt instrumentele Lui, sunt trimişii Lui. Aşadar, îngerii nu dublează Providenţa, ci o realizează, o împlinesc. Demnitatea omului, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, reprezintă un argument suficient pentru a face plauzibilă ipoteza îngerului conferit la naştere.

Ne poate abandona îngerul păzitor?

Referitor la această problemă, Origen, Fericitul Ieronim şi Sfântul Vasile cel Mare susţin că păcatul, în formele lui supreme, poate alunga partenerul ceresc de lângă om, iar Sfântul Ambrozie susţine că Dumnezeu ia îngerul de lângă cei drepţi pentru a-i lăsa să lupte singuri, sporindu-şi meritul. Scolastica însă tranşează în favoarea opiniei conform căreia îngerul nu ne părăseşte niciodată, chiar dacă, în anumite momente, se abţine să intervină. De aceea, nu trebuie să atribuim însoţitorului ceresc o psihologie resentimentară, de tip uman.

Prezenţa îngerului păzitor este o lege a existenţei spirituale a omului, tot astfel cum gravitaţia e o lege a existenţei sale fizice. De altfel, îngerul păzitor poate fi văzut ca o energie opusă forţei gravitaţionale: el ne trage mereu în sus. Fiind slujitor şi păzitor în acelaşi timp, funcţia generică a îngerului păzitor este, deci, buna noastră orientare.

De ce să ne alegem un sfânt ocrotitor al casei?

Sfântul ocrotitor al casei are rolul de a-i păzi pe toți cei care locuiesc în casă și pe toate cele din cuprinsul ei. Dacă familia și-a ales deja sfântul ocrotitor cu prilejul cununiei religioase, spre exemplu, atunci este bine să se păstreze același sfânt în cazul construirii unei alte case. Icoana sfântului respectiv trebuie așezată la loc de mare cinste, iar în fața ei va arde în permanenţă o candelă.

În Biserica Ortodoxă, cinstirea sfinților nu are loc doar la nivel declarativ, ci ea se concretizează prin ținerea sărbătorilor, prin participarea la slujbele săvârșite în biserici în zilele în care ei sunt prăznuiți, prin închinarea la sfintele lor moaşte etc. Pe lângă acestea, o altă formă prin care creștinii își exprimă cinstirea față de sfinți este aşezarea lor ca ocrotitori sau patroni ai caselor. Sfântul ocrotitor al casei are rolul de a-i păzi pe toți cei care locuiesc în casă și pe toate cele din cuprinsul ei.

Dacă familia și-a ales deja sfântul ocrotitor cu prilejul cununiei religioase, spre exemplu, atunci este bine să se păstreze același sfânt în cazul construirii unei alte case. Icoana sfântului respectiv trebuie așezată la loc de mare cinste, iar în fața ei va arde în permanenţă o candelă.

De asemenea, în ziua pomenirii lui, membrii familiei participă la Sfânta Liturghie aducând cu ei prinoase, care vor fi binecuvântate îndată după slujbă şi împărţite tuturor celor din biserică. Tot în acea zi, acasă, se poate face și o sfeștanie însoțită de o agapă, ca pentru o sărbătoare a familiei, putând fi invitaţi la masă preotul, rudele, vecinii şi, mai cu seamă, cei sărmani şi neajutoraţi.

Sfinţii ocrotitori ai casei nu rămân niciodată datori, ci revarsă totdeauna darurile lor asupra celor care le cer să mijlocească pentru ajutorul și mântuirea lor.

Cele șapte trepte ale postului

Șapte sunt treptele postului, adică sunt șapte feluri de hrană pentru om:

a. Carnivorii, care mănâncă carne întotdeauna. Aceștia sunt în treapta cea mai de jos a postului, chiar dacă se înfrânează uneori de la mâncare. Ei nu pot spori niciodată în rugăciune.

b. Lacto-vegetarienii, care nu mănâncă niciodată carne, ci numai lapte, brânză, ouă și tot felul de legume fierte. Aceștia sunt în treapta a doua a postului, pe care o țin de obicei călugării din mănăstirile cu viață de obște și foarte rar mirenii.

c. Vegetarienii, care mănâncă numai zarzavaturi și legume fierte sau nefierte (crude). Rânduiala aceasta formează treapta a treia a postului și o țin călugării cei mai râvnitori din viețile de obște. De aici încolo încep treptele postului cele mai aspre pe care pășesc, de obicei, călugării sihaștri și pustnicii cei mai nevoitori.

d. Fructiferii, care mănâncă o dată pe zi pâine și fructe nefierte, fără a gusta vreodată altfel de hrană. Cine a ajuns la această treaptă a postului, acela poate stăpâni cu ușurință trupul și gândurile și poate spori repede pe calea rugăciunii.

e. Cerealierii formează treapta a cincea a postului. La aceastră treaptă ajung călugării, mai ales cei din sihăstrii și pustnicii, care mănâncă o dată pe zi numai pâine neagră de cereale și boabe muiate de grâu, porumb, mei, linte, bob, mazăre etc.

f. Hrana uscată este a șasea treaptă a postului călugăresc la care ajung, de obicei, pustnicii cei mai râvnitori. Cei care petrec în această aspră nevoință mănâncă numai pesmeți de pâine muiați în apă, cu sare sau puțin oțet, o dată pe zi și cu măsură. Așa se nevoiau sihaștrii de pe valea Nilului.

g. Hrana sau mana dumnezeiască este ultima și cea mai înaltă treaptă a postului călugăresc, la care ajung foarte puțini dintre asceți, după o îndelungată nevoință, întăriți fiind de darul Sfântului Duh. Aceștia se îndestulează numai cu Prea Curatele Taine, adică cu Trupul și Sângele lui Hristos, pe care le primesc o dată sau de două ori pe săptămână, fără a mai gusta ceva decât numai apă.

(Ieromonah Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești, Episcopia Romanului și Hușilor, vol I, 1984, pp. 338-339)

Arhimandritul Ioanichie Bălan

Ce înseamnă expresia „dezlegare la peşte” din calendarul ortodox

În Biserica ortodoxă există zile de post în care s-a rânduit de către Sfinţii Părinţi să se facă dezlegare la peşte. Acest lucru înseamnă consumarea mâncărurilor de post, plus untdelemn, vin şi peşte.

Tipicul cel Mare al Sfântului Sava cel Sfinţit (439-532 A.D.) menţionează prezenţa încă din vechime a acestei dezlegări. Însemnătatea ei este multiplă. În primul rând dezlegarea la peşte este privită ca o mângâiere acordată credincioşilor prin prezenţa în Biserică a Mântuitorului Hristos, o bucurie şi o celebrare a Mântuitorului, care a fost simbolizat în primele veacuri ca Peşte, literele acestui cuvânt în limba greacă ICHTIS – fiind iniţialele expresiei „Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul”. Apoi, Hristos şi-a ales apostolii dintre pescari, a asemănat misiunea creştină cu o prindere de peşte, aşa că peştele are o semnificaţie teologică remarcabilă în creştinism.

Zilele de post cu dezlegare la peşte nu sunt nicidecum zile de încălcare a postului, ci zile de post cu mângâiere, în care postirea ca jertfă ascetică se combină cu bucuria prezenţei Mântuitorului în mijlocul credincioşilor.

În perioada Penticostarului (de la Înviere la Duminica tuturor Sfinţilor) miercurea şi vinerea se posteşte cu dezlegare la peşte. Apoi în Postul Crăciunului, după Intrarea în Templu a Maicii Domnului, sâmbăta şi duminica se face dezlegare la peşte. De asemenea la marile sărbători care cad în timpul postului (ex: Buna Vestire, Intrarea în Ierusalim a Mântuitorului etc.) Biserica dezleagă la peşte combinând postirea cu mângâierea.

Pr. Ioan Valentin Istrati

7 lucruri esenţiale despre rugăciune

Nu există viaţă duhovnicească fără rugăciune.

1. Să facem din rugăciune o obişnuinţă zilnică şi nu doar un gest ocazional.

2. Să nu înceapă ori să se termine ziua fără rugăciune.

3. Cel mai bine e să găsim un timp dedicat doar pentru rugăciune. În acest fel îi mulţumim lui Dumnezeu, Cel care ne dăruieşte toate clipele vieţii noastre.

4. Oricât de grăbiţi am fi dimineaţa ori de obosiţi seară, trebuie să ne rugăm cât de puţin. ugăciuni ca „Tatăl nostru”, „Cuvine-se cu adevărat” ori rostirea rugăciunii lui Iisus („Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!”) aduc pacea şi binecuvântarea în viaţa noastră.

5. Un creştin adevărat se roagă citind Rugăciunile serii, Rugăciunile dimineţii, Acatiste, Paraclise. Să ne străduim să devenim „profesionişti” ai rugăciunii, să ne impunem o regulă de rugăciune, după ce am discutat-o, mai întâi, cu duhovnicul nostru.

6. Rugăciunea este absolut necesară pentru igiena sufletească.

7. Un suflet care nu primeşte rugăciunea zilnică este ameninţat de tristeţe şi de prăbuşirea în deznădejde.

Biserica Ortodoxă Română